Campanie de donare de sânge

Campanie de donare de sânge

Like
18
0
vineri, 13 octombrie 2017
vatra dornei

O campanie de donare de sânge are loc sâmbătă, 28 octombrie, între orele 09:00-17:00, la laboratorul „Dorna Medical”, din Vatra Vornei.

Campania este organizată de laboratorul „Dorna Medical”, în parteneriat cu Centrul de Transfuzii Suceava.

Organizatorii reamintesc celor dornici să se implice în această campanie că pot dona sânge persoanele care au minimum 60 de kilograme, nu au suferit intervenții chirurgicale, în ultimele șase luni, nu au consumat grăsimi sau alcool, cu 24 de ore înainte de donare, nu suferă de TBC, diabet, sifilis, malarie, miopie (peste șase dioptrii), boli de piele, epilepsie, ulcer, bruceloză sau boli de inimă.

Un triaj medical va stabili cine poate dona dintre cei înscriși.

Se vor face analize gratuite, iar donatorii vor primi bonuri de masă, conform Legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

×