Patru noi străzi, în Suceava

Patru noi străzi, în Suceava

Like
115
0
vineri, 30 iunie 2017
suceava

Primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că, în localitate, au apărut patru noi străzi.

Primarul spune că acestea sunt în cartierul Burdujeni și sunt private; adică, nu au fost trecute în domeniul public al municipalității, dar edilii trebuie să le denumească oficial, pentru a fi îndeplinite condițiile de urbanism și pentru ca acolo să se poată construi case.

Primarul așteaptă acum și acordul Comisiei de specialitate a Consiliului Județean, după ce și proprietarii străzilor sau reprezentanții lor au fost de acord.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *