guvern

Ion Lungu dorește transferul unei suprafețe de pământ, din proprietatea Romsilva în cea a Sucevei
suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a făcut un apel public către Guvern, Prefectura Suceava şi parlamentarii suceveni, să acorde sprijinul necesar demersurilor pentru transferul a 156 de hectare de pădure, din proprietatea Romsilva în cea a municipalităţii. Ion Lungu a făcut referire la transferul Parcului Şipote, respectiv 50,56 hectare în zona Cetăţii de Scaun a Sucevei, dar şi a unei porţiuni de 105,72 de hectare din pădurea Zamca. Transferul celor două suprafeţe de pădure, către municipalitatea suceveană, este absolut...

1
130
0
luni, 13 martie 2017
Guvernul nu vrea tichete de bicicletă pentru bugetari
stiri

 Cel puțin nu acum. Proiectul a fost iniţiat de deputatul PMP, Valeriu Steriu, şi a fost aprobat deja de Senat, dar Guvernul nu susține măsura, pe motiv că impactul bugetar ar afecta deficitul, ceea ce ar duce la depăşirea ţintei de 3% din PIB. Potrivit punctului de vedere formulat de Guvern, acordarea subvenţiei pentru achiziţionarea de biciclete pentru întregul personal contractual, din sectorul bugetar, generează influenţe financiare suplimentare asupra bugetului general consolidat, de circa 1,2 miliarde de lei, iar plata...

1
134
0
luni, 13 martie 2017
Județul Suceava are un nou prefect
suceava

Guvernul României a decis în ședința de miercuri, de 8 martie, numirea în funcția de prefect a județului Suceava a actualului director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Mirela Adomnicăi. Tot miercuri, Guvernul l-a demis pe actualul prefect, Constantin Harasim. Mirela Adomnicăi a fost desemnată cu caracter temporar în funcția de prefect al județului. Mirela Adomnicăi este membru al PSD Suceava și urmează să demisioneze din partid, după preluarea funcției de prefect. Constantin Harasim a preluat...

2
88
0
joi, 09 martie 2017
Emil Constantinescu, sprijinit financiar de Guvern
stiri

Guvernul dorește să acorde un sprijin financiar fostului președinte al României, Emil Constantinescu, pentru activitatea internațională pe care acesta o derulează. Demersul a fost înscris pe ordinea de zi a ședinței de miercuri. La începutul acestei luni, și proiectul de lege privind înființarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultură și Civilizația Levantului, inițiativă a fostului președinte, a primit aviz pozitiv din partea Senatului, dar a fost retrimis la Parlament, de președintele Iohannis....

1
135
0
miercuri, 08 martie 2017
Pensionarii, liber la înscrierea pentru obținerea biletelor de tratament
stiri

Guvernul a stabilit ieri, prin Hotărâre de Guvern, numărul biletelor de tratament balnear acordate prin unităţile de tratament balnear, care aparțin Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru anul 2017. Astfel, pentru anul în curs, în unităţile de tratament balnear ale Casei Naţionale de Pensii Publice se asigură un număr de peste 56.000 de locuri. Biletele de tratament pentru pensionari și asigurații sistemului public de pensii sunt finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat. Locurile vor fi repartizate pe maximum 18...

2
139
0
vineri, 03 martie 2017
Anchetarea Ordonanței de Urgență 13/2017 continuă
stiri

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat că anchetarea Ordonanţei 13 continuă, dar Parchetul nu va ancheta actele Guvernului. Ministerul în niciun caz nu va face evaluări ale legalității sau oportunității unor acte ale unei alte puteri. Anchetarea continuă, pentru că procurorul este obligat să afle adevărul, a mai spus Augustin Lazăr, la sosirea la sediul...

1
155
0
marți, 28 februarie 2017
Partidul Verde din Suceava vrea schimbări majore în domeniul agriculturii
suceava

Partidul Verde, filiala județeană Suceava, consideră că România, în domeniul agriculturii, ar trebui să facă progrese mai mari, iar actualul Guvern ar trebui să aloce mai mulți bani în acest sector și să promoveze inginerii agronomi. Potrivit unui comunicat semnat de liderul județean sucevean al acestui partid, Dan Acibotăriță, Guvernul ar trebui chiar să interzică vânzarea terenurilor agricole străinilor. Liderul verzilor suceveni mai exprimă în comunicat convingerea că nimeni din Europa nu și-a dorit ca românii să...

Like
53
0
marți, 28 februarie 2017
Guvernul pregătește o lege a salarizării diferențiate
stiri

Prin viitoarea lege a salarizarii bugetarilor, Guvernul vrea să decupleze salariul minim din privat de cel de la stat, ultimul urmând să fie mai mare. Cel mai mic salariu brut din sectorul public ar urma să fie de 1.750 de lei, începând din ianuarie 2018, iar bugetarii vor beneficia, până în 2020 inclusiv, de o creștere medie salarială de circa 56%, potrivit proiectului legii salarizării bugetarilor, prezentat de News.ro, care citează Profit.ro. Ministerul Muncii vrea însă să fixeze acest salariu minim la...

Like
136
0
miercuri, 22 februarie 2017
Guvernul ține pentru zile negre un fond suveran de investiții
stiri

Guvernul a decis, joi, adoptarea unui memorandum privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții. Anuntul a fost făcut de ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, care a precizat că un astfel de buget poate reprezenta o măsură de stimulare economică, în urma atragerii de capital și surse din piața financiară. Potrivit ministrului Economiei, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va reprezenta un partener pentru investitorii instituționali precum BERD, BEI, Banca Mondială, fonduri de investiții și alți...

1
117
0
vineri, 10 februarie 2017
Dragnea le dă peste nas protestarilor și le răspunde că este om cinstit
stiri

Pe lângă miile de protestatari care scandează împotriva Guvernului, de două seri, în fața Palatului Cotroceni protestează simpatizanți ai alianței de guvernare. Referitor la această situație, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că de ce îi era teamă s-a întâmplat și că această situație ar putea lua amploare asemenea unui bulgăre de zăpadă. Dragnea a spus că, din moment ce s-a abrogat Ordonanța de Urgență 13/2017, nu mai vede motivul pentru care populația continuă să protesteze împotriva guvernanților,...

Like
181
0
marți, 07 februarie 2017