incendiu

Victimele incendiului din Gura Humorului vor primi bani din Fondul de rezervă
gura humorului

Acordarea din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Consiliului Judeţean (CJ) Suceava a unor sume cuprinse între 3.500 și 15 mii de lei a fost propusă pentru victimele incendiului produs în noaptea de 12 spre 13 aprilie, la mansarda unui bloc din Gura Humorului. Banii se vor acorda în funcție de gradul de afectare al locuințelor, după ce autoritățile locale au finalizat anchetele sociale individuale. Potrivit precizărilor președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, și alte şapte familii, din Frasin, Straja, Drăgoiești,...

Like
132
0
miercuri, 24 mai 2017
O primă evaluare a cauzei incendiului izbucnit luni dimineață
gura humorului

Efectul termic al curentului electric, cauzat de aparate electrice în funcțiune, aceasta pare să fie, la prima evaluare, cauza unui incendiu puternic care a izbucnit luni dimineață, la o clădire din Gura Humorului. 38 de persoane care se aflau în imobilul afectat au reușit să părăsească la timp incinta și nu s-au înregistrat răniți. După apelul primit la ora 08:30, prin numărul de urgență 112, au fost trimise trei autospeciale, iar, pentru a stinge flăcările, pompierii de la Garda de...

Like
124
0
marți, 23 mai 2017
Victimele incendiului de la Gura Humorului trebuie să mai aștepte ajutoarele promise
gura humorului

Consilierii județeni au amânat discutarea acestui subiect. Motivul este unul pur birocratic: de la Gura Humorului nu au fost trimise anchetele sociale necesare pentru acordarea acestor ajutoare, și asta pentru că nu au fost finalizate încă. Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a fost la fața locului, după incendiu, și a dat asigurări că în CJ Suceava se va discuta acest aspect și, cel mai probabil, se va vota aprobarea acestor...

Like
152
0
joi, 27 aprilie 2017
Autoritățile sucevene pregătesc ajutoare financiare pentru sinistrații din Gura Humorului
gura humorului

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că va propune în prima şedinţă a legislativului judeţean alocarea unor ajutoare financiare de urgenţă, pentru familiile afectate de incendiul de la Gura Humorului, din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Consiliului Judeţean Suceava. Gheorghe Flutur s-a deplasat zilele trecute la blocul afectat de incendiu, împreună cu primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, dar şi cu un reprezentant al ISU Suceava. Flutur a precizat că se așteaptă acum...

1
125
0
vineri, 21 aprilie 2017
Se face lumină în cazul incendiului de la Gura Humorului
gura humorului

Poliţiştii criminalişti şi pompierii din județul Suceava continuă ancheta, pentru a lămuri cauza incendiului care a produs efecte dezastruoase la mansardele blocurilor din spatele Catedralei din Gura Humorului. Concluziile oficiale nu au fost încă anunţate, însă există câteva date, destul de certe: cauza probabilă pare a fi efectul termic al curentului electric la o priză la care s-ar fi produs un scurtcircuit. Poliţiştii specialişti în investigaţii tehnico-ştiinţifice au ridicat mai multe fragmente de materiale...

1
152
0
marți, 18 aprilie 2017
Exemplu de solidaritate. Gura Humorului.
gura humorului

Un incendiu de proporții a izbucnit miercuri noapte, în jurul orei 22:30, la mansarda unui bloc din Gura Humorului. Primarul orasului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a informat că în urma expertizei efectuate de specialiști la planseele celor doua blocuri unde un incendiu puternic a ars in totalitate mansarda, nu a fost avariata la structura de rezistență și se dorește punerea in siguranță a apartamentelor neafectate.             Primăria din Gura Humorului a anunțat că va sprijini...

4
736
0
joi, 13 aprilie 2017
Incendiu la un bloc din Gura Humorului
gura humorului

Un incendiu de proporții a izbucnit miercuri noapte, în jurul orei 22:30, la mansarda unui bloc din Gura Humorului. În urma incendiului, cinci persoane, între care un copil, s-au intoxicat cu fum sau au făcut atacuri de panică şi au fost transportate la spital. Pompierii au intervenit toată noaptea pentru stingerea incendiului. Propagarea incendiului a fost favorizată de faptul că toată mansarda era acoperită cu tablă. A existat pericolul de propagare la întreaga construcţie, dar şi la blocurile învecinate, la...

1
174
0
joi, 13 aprilie 2017
Doi răniți în urma unei explozii pe o navă
stiri

Două persoane au fost rănite luni, la Galați, după o explozie urmată de un incendiu. Accidentul s-a produs la compartimentul motoare al unei nave aflate în reparaţii la societatea Navrom. Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Județean Galaţi. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat că explozia a fost provocată de o acumulare de gaz metan. Cele două victime sunt un bărbat și o femeie de 54, respectiv 52 de ani. Bărbatul a...

1
98
0
luni, 13 martie 2017
Pompier rănit în misiune
stiri

Un centru comercial din Arad a fost distrus azi-noapte într-un incendiu. Un pompier a fost rănit în timp ce participa la stingerea flăcărilor. În apropierea centrului comercial se află un hotel, o benzinărie şi blocuri, care însă nu au fost afectate. Centrul comercial aparţine familiei fotbalistului George Țucudean, de la Pandurii Târgu Jiu. Cauza incendiului nu a fost încă...

1
91
0
joi, 02 martie 2017
Incendiu puternic, la o şcoală din judeţul Timiş
stiri

Acoperişul clădirii a fost aproape distrus de flăcări, în ciuda intervenției pompierilor. Din primele informații de la pompieri, în școală nu se aflau elevi. Alarma a fost dată în jurul orei 07:00, când vecinii au observat fum ieșind din acoperișul școlii. Acoperișul a fost distrus...

1
146
0
miercuri, 15 februarie 2017