Ministerul Sănătății

Mai mult de jumătate dintre farmacii ar putea fi închise
stiri

Vicepreședintele Colegiului Farmaciștilor din România, Răzvan Prisada, susține că, peste jumătate dintre farmaciile din România, riscă să nu se poată conforma normelor de autorizare și funcționare, propuse de Ministerul Sănătății (MS), imediat după intrarea în vigoare a acestora. Consecința ar fi că, la primul control, aceste farmacii vor fi închise, de autorități. Afirmația a fost făcută în cadrul unei dezbateri organizate, la sediul Ministerului Sănătății, pe marginea proiectului de Ordin pentru aprobarea...

Like
35
0
marți, 05 septembrie 2017
România înregistrează din nou cazuri de meningită
stiri

Ministerul Sănătății informează că, în perioada 9 mai – 30 august, au fost confirmate 16 cazuri de meningită sau meningoencefalită, cu Virus West Nile, transmis prin pișcăturile de țânțari. Dintre cele 16 persoane infectate, cu acest virus, șase au decedat: trei la București și restul la Buzău, Brăila,...

Like
45
0
joi, 31 august 2017
Protest, împotriva obligativității vaccinării
stiri

200 de oameni au protestat la București, împotriva unei viitoare obligații de a vaccina copiii. Protestatarii au susținut că o astfel de Lege le-ar încălca dreptul de a alege pentru copiii lor. Acțiunea survine în contextul în care Ministerul Sănătății desfășoară campanii de promovare a necesității vaccinării, pentru prevenirea răspândirii unor boli grave, chiar mortale, uneori, precum...

Like
50
0
luni, 14 august 2017
Medicul Tiberius Brădățan, subsecretar de stat, la Ministerul Sănătății
suceava

Medicul Tiberius Brădățan, fost director medical al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava și candidat al PSD la funcția de primar al Sucevei, la alegerile locale din 2016, a devenit subsecretar de stat. S-a întâmplat pe 9 august, când medicul de la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului „Sfântul Ioan cel Nou” a fost numit subsecretar de stat, la Ministerul Sănătăţii. Numirea s-a făcut prin decizie a premierului, care a fost publicată deja în Monitorul...

1
53
0
joi, 10 august 2017
Cinci din șapte vaccinuri vor ajunge la medici în iulie
stiri

Sunt încheiate contracte de furnizare pentru cinci din cele şapte vaccinuri din schema de imunizare și sunt asigurate cantităţile necesare pentru întreg anul. Cel puțin asta susține Ministerul Sănătăţii. Oficialii ministeriali au mai anunțat că dozele de vaccinuri pentru care se încheie contracte, în prezent, vor ajunge la medici până la jumătatea lunii iulie, iar celelalte două vaccinuri vor fi disponibile, cel mai probabil, începând din luna...

Like
64
0
miercuri, 28 iunie 2017
Cadrele medicale, transport gratuit în Iași
iasi

Municipalitatea ieșeană va acorda facilități de transport către 250 de persoane care fac parte din personalul medical preuniversitar și universitar. Primarul Iașului, Mihai Chirica, a spus că situația acestora este incertă, mai ales că profesorii nu aparțin nici de Ministerul Sănătății, nici de Ministerul...

Like
65
0
luni, 19 iunie 2017
Municipalitatea lucrează la un studiu preliminar, pentru poziționarea Spitalului Regional de Urgențe
iasi

Până la sfârșitul lunii iunie, municipalitatea va trebui să predea către Ministerul Sănătății un studiu preliminar, privind poziționarea Spitalului Regional de Urgențe. Documentul face referire la amplasarea clădirii, dar și la serviciile prestate în jurul acesteia, precum parcările și căile de acces. Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare a scos la licitație studiul de fezabilitate privind construirea complexului spitalicesc, în acest caz ofertele urmând să fie validate până la sfârșitul acestei luni. Tot...

Like
104
0
luni, 22 mai 2017
Ministerul Sănătății devine proprietarul terenului pe care se va construi Spitalul Regional de Urgențe de la Iași
iasi

Vineri, 5 mai, consilierii locali sunt convocați în ședință extraordinară. Aleșii vor supune aprobării transferul unui teren de 120 000 de metri pătrați, din zona Moara de Vânt, din domeniul public al municipiului Iași, în administrarea Ministerului Sănătății, în vederea construirii Spitalului Regional de Urgențe. Tot vineri, consilierii locali vor aproba evenimentele cultural-artistice ce vor avea loc în această vară. Printre acestea, se numără: Festivalul Internațional al Educației, Rock N Iași, FEstudIS, Librex...

1
111
0
joi, 04 mai 2017
Spitalul de Recuperare, inaugurare de servicii medicale importante
iasi

Spitalul Clinic de Recuperare din Iaşi a inaugurat mai multe investiții. Printr-o finanţare ȋn valoare de aproximativ patru milioane de lei, alocată de către municipalitatea ieșeană, respectiv şi de Ministerul Sănătăţii, s-a implementat proiectul „Înființarea unui Bloc Operator ORL”. S-au amenajat două săli de operație, dotate cu aparatură modernă, și anexele lor. Ȋn cadrul spitalului, funcţionează două secţii chirurgicale, de ortopedie-traumatologie și ORL, unde, anual, se tratează 1.600 de pacienţi. Alte...

1
72
0
joi, 13 aprilie 2017
Noi discuții despre Spitalul Regional de Urgențe
iasi

Autoritățile locale, împreună cu reprezentanți ai Băncii Europene de Investiții și ai Ministerului Sănătății, au purtat noi discuții referitoare la derularea proiectului dedicat viitorului Spital Regional de Urgențe. Şefa UPU-SMURD, Diana Cimpoeşu, a menționat că un astfel de obiectiv este vital, în contextul în care a arătat că spitalele din Iași preiau pacienţi din toate județele Moldovei. Potrivit acesteia, Spitalul Regional de Urgențe va avea capacitatea de răspuns într-un caz de accident cu victime multiple,...

Like
136
0
joi, 06 aprilie 2017
×