Alegeri prezidențiale 2019

Alegeri prezidențiale 2019

3
38
0
Monday, 11 November 2019
iasi

Preşedintele Klaus Iohannis s-a impus în judeţul Iaşi fără drept de apel în faţa celorlalţi candidaţi. Harta politică a judeţului s-a schimbat din nou: actualul şef al statului a avut cel mai mare număr de voturi în peste 70% din localităţile judeţului. Iohannis şi-a adjudecat fiefuri tradiţionale ale PSD, în timp ce Dan Barna nu a reuşit să se claseze pe primul loc în vreo localitate. La europarlamentare, USR câştigase la limită judeţul, graţie în special voturilor obţinute în municipiul Iaşi şi în comunele din zona metropolitană. La alegerile de ieri, Iohannis a întors raportul de forţe în favoarea liberalilor. PSD, prin Viorica Dăncilă, şi-a păstrat influenţa în mai puţin de 30 de comune, în condiţiile în care unele dintre acestea au fost câştigate la limită. De exemplu, în Mădârjac un singur vot a făcut diferenţa, iar la Roşcani două voturi. De asemenea, au mai fost alte trei comune (Ion Neculce, Ruginoasa şi Movileni), unde Dăncilă a avut cu până la opt voturi mai mult decât Iohannis. In judetul Iasi din 776.826 persoane au avut cu drept de vot. S-au prezentat la urne 335.703 persoane, o medie de 43,21 %.In mediul urban au votat 187.000 persoane in timp ce in rural 148.000 oameni. Femeile au fost mai consecvente in privinta votului la fel ca si categoria de varsta 45 – 64 ani. In municipiul Iasi au votat 160.000 persoane.

share

Comments are closed.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Impact FM Romania