Amenzi mari pentru pensiunile şi restaurantele din Bucovina

Amenzi mari pentru pensiunile şi restaurantele din Bucovina

3
265
0
Wednesday, 16 January 2019
campulung
Serviciul Control în Sănătate Publică, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, a aplicat cinci amenzi în valoare de 8000 de lei, în urma unor controale şi a verificat peste 70 de restaurante şi pensiuni turistice, în luna decembrie 2018.
Inspectorul şef al Serviciului Control în Sănătate Publică, din cadrul Direcţiei de  Sănătate Publică Suceava, medicul Dinu Florin Sădean, declară că inspectorii sanitari suceveni au efectuat în luna decembrie mai multe controale în cadrul unei acţiuni tematice ce a vizat verificarea condiţiilor igienico-sanitare din unităţile de alimentaţie publică organizatoare de mese festive cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. El spune că au fost verificate 71 unităţi de tip restaurant şi pensiuni turistice cu restaurant, iar în timpul controalelor s-a constatat că nu au fost respectate prevederile legale în vigoare privind modul de efectuare a examinărilor medicale de control periodic şi a cursurilor de însuşire a noţiunilor fundamentale de igienă în cazul personalului angajat. Alte deficienţe constatate de inspectorii sanitari se referă la lipsa graficului de temperatură pentru spaţiile de depozitare a produselor alimentare şi la depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.

Comments are closed.

WP2FB Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Impact FM Romania