”Dacă noi ne iubim” – (Musical generation-fusion) la Iași

”Dacă noi ne iubim” – (Musical generation-fusion) la Iași

5
172
0
Thursday, 28 March 2019
Evenimente

JG Production prezintă un spectacol inedit, încadrat în genul musical, bazat pe muzica celebrei trupe Holograf. Producția teatrală propune scenariul unei povești de dragoste scris de tinerii Anastasia Jinga (18 ani) și Rareș Fota (17 ani), iar regia este semnată de Julieta Georoiu, actriță și profesor de actorie la Școala Victory of Art. Distribuția spectacolului este formată integral din tineri (peste 40 de nume) pregătiți să arate publicului din toată țara energia, pasiunea și bucuria artiștilor la început de drum.

“Dacă noi ne iubim” este un musical creat și interpretat de adolescenți și se încadrează în ceea ce se poate numi musical de tip generation-fusion. Ideea este ca spectacolul să creeze un pod peste generații între fanii Holograf – majoritatea ajunși la vârsta adultă și adolescenții zilelor noastre.

Piesa ”Dacă noi ne iubim” apare în 2012 pe albumul ”Love Affair” semnat de Holograf la casa de producție Mediapro Music. Albumul a înregistrat un succes măsurat în tiraje vândute în timp record. Aceeași muzică este cea care, șapte ani mai târziu, îi va inspira pe tinerii bucureșteni să imagineze o poveste de dragoste pe ritmurile propiilor lor interiorități, să formuleze artistic propria ”traducere” a muzicii semnate de Holograf.

Spectacolul „Dacă noi ne iubim” nu e doar dramă, doar o piesă de dragoste, nu e doar comedie, doar muzică, doar dans, doar actorie. Sunt toate astea împreună. Ca adult, te face oarecum nostalgic pentru perioada adolescenței, o perioadă memorabilă a vieții. Pentru adolescenți, e ca un conspect asupra a ceea ce au făcut și vor face. Pe unii poate îi trezește la realitate, alții poate se regăsesc”, declară Maria Anastasia Jinga, elevă în clasa a XII-a, coautoare a scenariului.

În rolul principal joacă Tomy Weissbuch, 21 de ani, finalist la „Vocea României” și student la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”.

Este un musical bazat pe melodiile uneia din trupele cu care am crescut, Holograf, și sunt mândru că pot interpreta piesele lor pe scene mari din țară. Vă chem la acest spectacol, unde vă așteaptă mu-zică bună, emoții mari, dragoste pentru arta și plăcerea de a juca în fața voastră”, a declarat Tomy Weissbuch.

Turneul național ”Dacă noi ne iubim” a început la Buzău pe 22 martie și va ajunge în zona Moldovei și Bucovinei după cum urmează: Iași – Casa de Cultură a Studenților (2 aprilie), Suceava – Casa de Cultură a Sindicatelor (3 aprilie), Piatra Neamț – Cinema Mon Amour (6 aprilie)

Biletele se pot achiziționa aici.

Eveniment suținut de Impact FM Regional.

Comments are closed.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Impact FM Romania