George Clooney are 58

George Clooney are 58

3
98
0
Monday, 06 May 2019
stiri

Pe 6 mai în 1961 se naște actorul George Clooney; după un calcul matematic asta înseamnă că astăzi împlinește 58 de ani. Așadar, îi spunem ”la mulți ani!” așa cum se cuvine, amintind de unele dintre cele mai faimoase roluri pe care le-a interpretat iubitul actor. Sau mai bine zis, artist, și asta pentru că în lista producțiilor cinematografice a semnat de mai multe ori scenografia sau regia.

E bine de știut că George Clooney s-a afirmat și în direcția activismului social, și, mai mult decât atât, în 2008, Organizația Națiunilor Unite l-a numit pe ”Mesager al Păcii”. E bine de știut tocmai pentru un model de inspirație în acest sens, deși America e destul de departe.

 Ca actor a primit primul rol în 1984 într-o producție de tipul sitcom, iar ca regizor a debutat în 2002 cu producția ”Confessions of a Dangerous Mind”, o adaptare a autobiografiei producătorului de televiziune Chuck Barris. Deși filmul nu a avut rezultate relevante în box-office, directorul Clooney a fost lăudat printre critici și spectatori deopotrivă.

”Combat High” sau ”Școala militară” este unul dintre mai puțin cunoscutele filme cu George Clooney, apărut în 1986 și care se prezintă ca fiind o comedie spumoasă  in stilul peliculei Academia de Poliție, cu doi liceeni care sunt pedepsiți, în urma unui proces, să petreacă un an în cadrul unei prestigioase școli militare. George Clooney îl interpretează pe Maiorul Biff Woods și îl putem vedea pe starul american într-o ipostază interesantă de la începutul carierei sale.

De aici și până la ”Gravity”, sau mai premiatul ”Michael Clayton” a fost drum lung și bun în care George Clooney a încercat, experimentat și a reușit. Dintre cele mai sonore titluri amintesc: ”The thin red line”, ”Up in the air” sau ”Good night and good luck” filme care și acum sunt repere de avut în vedere când vine vorba de cinematografia americană. Lista e și mai lungă, poate un titlu de acolo va fi ales într-o seară de luni, după o zi aglomerată, așa, în cinstea lui George Clooney.

 

Un articol de Bianca Ioan

Comments are closed.

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Impact FM Romania