Probleme cu apa potabilă, în Iași și alte localități

Probleme cu apa potabilă, în Iași și alte localități

3
60
0
Friday, 15 November 2019
iasi

În scopul înlocuirii unei vane de 1000 mm diametru, de pe conducta care alimentează cu apă brută Stația de Tratare a Apei Chirița, luni, 18 noiembrie 2019, în intervalul orar estimat 07:00–19:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii de pe străzile Bucium, Șoseaua Bucium și Șoseaua Iași – Bârnova, din municipiul Iași, precum și din localitățile Tomești, Dancu, Holboca, Vlădiceni, Chicerea, Țuțora, Chiperești, Oprișeni, Prisăcani, Moreni, Măcărești, Osoi, Comarna, Bârnova, Pietrărie, Cercu, Todirel și Vișan.

În același interval orar estimat, apa potabilă va fi furnizată cu presiune scăzută pe străzile Aurel Vlaicu, Calea Chișinăului, B-dul Chimiei, B-dul Poitierș, B-dul Socola și Șoseaua Națională, în cartierele Păcurari, Canta, Dacia, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, Podu Roș, Nicolina, Frumoasa, Cantemir, Manta Roșie, Galata și Bularga, precum și în Zona Industrială.

În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, Apa Vital Iași recomandă utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere.

Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.

Comments are closed.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Impact FM Romania