O nouă conferință marca ”Fabricat în Iași”

O nouă conferință marca ”Fabricat în Iași”

4
57
0
Wednesday, 22 May 2019
Evenimente

Joi 30 Mai 2019, voluntarii “Fabricat în Iași” alături de studenții din anul III de la
Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Business
Administration și Asociația pentru Promovarea Economiei Cunoașterii (APEC)
organizează conferința FABRICAT ÎN IAȘI: „Prosperitate în comunitate!”.

Aceasta are drept scop promovarea producătorilor locali și a celor care susțin economia orașului Iași.

Conferința va avea loc în intervalul 16:00-18:00 la Camera de Comerț și Industrie Iași pe Bvd. Carol I, nr.1.

Proiectul ”Fabricat în Iași”, organizat sub egida Asociației pentru Promovarea Economiei Cunoașterii, oferă oportunitatea tuturor producătorilor locali de a se poziționa în comunitatea locală ca un brand ieșean.

”Fabricat în Iași” își propune crearea unui cadru propice îmbunătățirii situației economice locale. Încurajând consumul de produse și servicii locale va scădea rata șomajului și va crește numărul locurilor de muncă. Proiectul s-a lansat în anul 2007 și are drept obiective încurajarea consumului de produse fabricate în Județul Iași cu scopul de a stimula economia locală, organizarea de campanii media pentru conștientizarea necesității de consum pentru produsele fabricate în Iași și organizarea de evenimente și acțiuni cu impact asupra instituțiilor locale, consumatorilor și producătorilor.

Conferința FABRICAT ÎN IAȘI: „Prosperitate în comunitate!” își propune să adune laolaltă reprezentanți ai economiei locale precum dl. Vasile Moraru de la Roade și Merinde, dl. Nicușor Păduraru de la National Paints, dna Irina Ciochina de la Caprele Irinucăi, dl Dumitru Cristian Popescul de la Picanteria, dl. Daniel Mincă de „La Băcănie” și dna Dana Mînzățanu care va vorbi despre instruirea agricultorilor și a producătorilor din județ.

Comments are closed.

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Impact FM Romania