Proiectul Silk District, în dezbatere publică la Primăria Iași

Proiectul Silk District, în dezbatere publică la Primăria Iași

3
52
0
Friday, 06 September 2019
iasi

Vineri, 6 septembrie 2019, la sediul Primăriei Municipiului Iași, a avut loc dezbaterea publică a planurilor de urbanism și amenajarea teritoriului ale proiectului Silk District. La dezbatere au participat atât persoane fizice interesate de proiect, cât și organizații, asociații, reprezentanți ai mediului de afaceri, reprezentanți ai instituțiilor avizate și ai presei ieșene.
În cadrul consultării publice, organizată de Primăria Municipiului Iași s-au prezentat componentele principale ale proiectului, iar o parte dintre participanți și-au exprimat opiniile față de proiect. Subiectele abordate au inclus certificarea verde a proiectului, accesul și facilitățile pentru biciclete, beneficiile proiectului și statutul legal al terenului. Prezența la această consultare publică atestă interesul crescut de care se bucură proiectul Silk District în rândul comunității ieșene. Acest fapt a fost demonstrat și de un sondaj public, realizat de GfK România în luna iulie, din care a reieșit că 77% dintre ieșeni sprijină proiectul și consideră că Silk District va ajuta comunitatea prin crearea de locuri de muncă, scăderea șomajului și atragerea de alte investiții în Iași.

Silk District, dezvoltat de Prime Kapital, este un amplu proiect imobiliar mixed-use de regenerare urbană. Ansamblul va cuprinde clădiri de birouri, apartamente, un hotel, spații de retail și de servicii pe jumătate din suprafață și spații verzi și de agrement.
Din studiul de impact al proiectului a reieșit că Silk District va aduce în următorii 10 ani o contribuție de 159 milioane euro la bugetul local, prin taxe și impozite și va genera o creștere a ofertei de locuri de muncă cu peste 10.000 de posturi în zona de birouri, retail și servicii. 

Despre Silk District:
Silk District este un proiect de tip mixed-use la scară largă, cu funcții multiple, dispuse pe mai multe niveluri și combinate, cu scopul de a crea cel mai mare și mai dinamic proiect de acest tip din România. Silk District va deveni o zonă modernă și reprezentativă, un hub de 300.000 m 2 în Iași care va da startul pentru viitoare proiecte imobiliare de tip mixed-use cu o creștere organică. Proiectul va aduce în Iași 100.000 m 2 de birouri clasa A și 2.500 apartamente moderne. De asemenea, include și un hotel de 4 stele cu facilități de conferință și săli de fitness (1.500 m 2), spaţii de retail şi servicii (11.700 m 2), o clinică medicală privată (1.500 m 2) o grădiniță privată (1.500 , zone verzi cu circulaţii pietonale şi spaţii de recreere (49% din amplasament). Pentru mai multe detalii, accesați: www.silkdistrict.ro.
Despre Prime Kapital:
Prime Kapital este un dezvoltator, investitor și operator imobiliar activ în Europa Centrală și de Est. Prime Cu o prezență amplă pe piața din România, Prime Kapital este integrat pe verticală. Echipa numără peste 200 de specialiști în domeniul imobiliar ce îmbină competențe multi-disciplinare și acoperă întregul lanț valoric, specific dezvoltărilor imobiliare, de la achiziția, designul și construcția proiectelor până la închirierea, vânzarea și administrarea proprietăților. Aceștia au realizat peste 30 proiecte imobiliare în ultimii 10 ani, în România și în Europa Centrală și de Est și toate au dus la dezvoltarea durabilă a comunităților și a economiei locale. Pentru detalii, accesați: www.primekapital.com.

share

Comments are closed.

WP2FB Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Impact FM Romania