Traseele montane, presărate de pericole

Traseele montane, presărate de pericole

2
67
0
Thursday, 24 January 2019
vatra dornei

Salvamont Vatra Dornei atrage atenția că traseele din Țara Dornelor pot fi afectate de arbori doborâți de vânt, mai ales că sunt încărcați cu zăpadă. Peste 40 de arbori au fost înlăturați pentru redeschiderea traseului spre Cabana Giumalău. In plus, salvamontiștii dorneni au demarat o nouă acțiune de înlăturare a arborilor căzuți pe traseul ce face legătura între satul Rusca și Cabana Giumalău.

Șeful Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc, declară că „acest traseu este unul din cele mai populare și utilizate pentru a se ajunge la cabana Giumalău sau la vârful Giumalău, în condiții optime de siguranță și confort”. El a explicat că traseul are ca punct de plecare satul Rusca din comuna Dorna Arini și urmărește drumul forestier de-a lungul pârâului Rusca. Acest traseu se parcurge săptămânal de patrulele Salvamont, pentru a fi menținut deschis, iar poteca să poată fi urmărită ușor de turiști.

Șeful Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc, mai spune că în această iarnă, la cote de peste 900 de metri, brazii suntîncărcați cu o mantie foarte groasă de zăpadă, iar problemele apar odată cu intensificarea vântului. Șeful Salvamont Vatra Dornei a adăugat că în ultimele două săptămâni, salvamontiștii au mai procedat la înlăturarea arborilor căzuți pe acest traseu și a mai arătat că în ultimul weekend, un grup de turiști din Târgu Mureș a întâmpinat probleme serioase la înaintare din cauza  unor noi arbori căzuți.

Salvamont Vatra Dornei atentioneaza turiștii, că traseele, potecile și drumurile forestiere, pot fi periculoase. Pentru evitarea unor situații neplăcute, salvamontiștii dorneni vă recomandă: să vă informați din timp de la serviciile Salvamont asupra stării traseului pe care doriți să-l parcurgeți; înaintarea pe drum sau potecă să nu se facă în grup compact, ci cu distanțe de minim 4-5 metri între membrii grupului; să vă alegeți locurile de odihnă sau popas în zone largi, cu arbori care nu prezintă pericol de rupere sau prăbușire; să evitați intrarea în zone cu arbori încărcați cu zăpadă în exces  atunci când vântul bate cu putere.

Comments are closed.

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Impact FM Romania