a inceput POSTUL… cum le mai servim la masa? mai pe cantitate, sau CALITATE
Sicriul cu trupul neînsuflețit al IPS Pimen a ajuns la „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”

Sicriul cu trupul neînsuflețit al IPS Pimen a ajuns la „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”

12
112
0
Thursday, 21 May 2020
suceava

Sicriul cu trupul neînsuflețit al IPS Pimen Suceveanul a ajuns la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, unde este și Palatul Arhiepiscopal în care IPS Pimen a locuit în ultimii 29 de ani.

În curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a fost amenajată o scenă unde se vor oficia slujbele religioase. Slujba religioasă, la aducerea sicriului cu trupul neînsuflețit al IPS Pimen, a fost oficiată în curtea mănăstirii de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, locțiitor al Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, de PS Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și un sobor de preoți.

Din cauza condițiilor impuse în starea de alertă, credincioșii care vor să își ia rămas bun pot să o facă dar fără să se apropie mai mult de doi metri de sicriul sigilat. În biserică nu vor putea intra mai mult de cinci persoane.

Înalt Prea Sfințitul  Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a transmis credincioșilor că vor putea trece pe lângă racla cu trupul neînsuflețit al lui IPS Pimen doar respectând regulile impuse de autorități, în contextul situației cauzate de epidemia coronavirus. El a cerut ca toți cei prezenți să iasă în afara curții mănăstirii și să se formeze grupuri de câte 10 persoane care să intre în curte, de unde doar câte cinci credincioși vor intra în biserică, rând pe rând, pentru a se închina lângă sicriul în care este depus IPS Pimen, urmând să iasă din lăcașul de cult pe o altă ușă.

Înmormântarea Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen, va avea loc vineri, 22 mai 2020, la Mănăstirea Sihăstria Putnei.

Comments are closed.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Impact FM Romania