Silk District, un proiect imobiliar mixed-use amplu și fără precedent pe piața din România

Silk District, un proiect imobiliar mixed-use amplu și fără precedent pe piața din România

2
65
0
Thursday, 11 July 2019
iasi

Prime Kapital prezintă rezultatele studiului de impact al Silk District.

Prime Kapital, împreună cu Cushman & Wakefield Echinox România și GfK România au prezentat astăzi, 11 iulie 2019, rezultatele studiului de impact al proiectului Silk District și rezultatele unui sondaj public în cadrul unei conferințe de presă la Iași.

• Silk District este un proiect imobiliar mixed-use amplu și fără precedent pe piața din România
• Studiul de impact garantează efectele pozitive ale Silk District pe plan economic, urban și social
• Silk District va aduce o contribuție de 159 milioane de euro la bugetul local din Iași, prin taxe și impozite
• Oferta de locuri de muncă se va mări cu peste 10.000 posturi în zona de birouri, retail și servicii

Silk District va realiza reconversia platformei industriale de la Teba din Iași, aflată în prezent într-un stadiu de degradare înaintată, cu hale ruginite şi terenuri insalubre. Suprafața de 10 hectare de pe Calea Chișinăului va fi transformată începând cu 2020 într-un ansamblu imobiliar de ultimă generație, cu blocuri de locuințe premium, clădiri de birouri clasa A, hotel, grădiniță, clinică medicală, spații de retail și servicii de calitate și cu 49% spații verzi și de agrement, inclusiv locuri de joacă pentru copii.

Termenul de finalizare al regenerării urbane Silk District este 2025.
Studiul de impact al proiectului a fost realizat de CW Echinox România, o companie cu renume internațional pe piața imobiliară. Rezultatele studiului certifică impactul pozitiv major al proiectului pe termen lung, în special pe planurile economic, social și urban.
Din punct de vedere economic, Silk District va reprezenta un motor pentru mediul de afaceri local și pentru economia județului. Din studiul de impact a reieșit că în următorii 10 ani taxele și impozitele plătite la bugetul local vor ajunge la o valoare de 159 milioane euro. Taxele și impozitele plătite la bugetul local și cheltuielile de consum ale locuitorilor duc în mod natural la dezvoltarea economiei locale și mai departe la dezvoltarea mediului de afaceri.

Odată cu implementarea proiectului Silk District oferta de locuri de muncă în Iași se va mări cu peste 10.000 posturi în zona de birouri, retail și servicii, iar media pachetelor salariale va crește. Aceste oportunități vor duce la retenția tinerilor și a absolvenților din universitățile ieșene și va atrage noi generații către Iași.

Din punct de vedere social, standardul de viață al ieșenilor se va îmbunătăți semnificativ. Acest efect vine în mod firesc ca urmare a creșterii veniturilor și a stabilității locurilor de muncă sau a ofertei de apartamente de locuit premium. Printre alte elemente ale proiectului care duc la îmbunătățirea calității vieții se menționează suprafețele întinse de spații verzi din complex, accesibile tuturor ieșenilor, sau proximitatea unor servicii complementare de calitate, precum clinica medicală sau spațiile de retail. Toate acestea se traduc în timp în creșterea bunăstării generale a locuitoriilor și într-un trai mai bun.

Pe planul urbanizării, Silk District urmează trendurile internaționale de bune practici și investiții sustenabile și  transformă un sit industrial dezolant și neutilizat din apropierea centrului orașului într-un complex urban modern. Important de menționat este că Silk District va avea un impact minim pe infrastructura existentă și invariabil mult mai redus față de alte opțiuni disponibile pentru dezvoltarea urbană. Proiectul contribuie substanțial la îmbunătățirea elementelor de mediu prin adaosul valoros pe care îl aduce la suprafața de spații verzi a Iașului și susține obiectivele de mediu ale administrației locale.

„În contextul în care orașul este al doilea cel mai mare din țară, cu o rată ridicată de creștere a populației, dar are o suprafață limitată, singura soluție reală pentru dezvoltarea durabilă este acest tip de conversii de proprietăți industriale situate în imediata proximitate a centrului orașului sau în zone ușor accesibile, care dispun de o infrastructură adecvată. Datele din studiile noastre relevă faptul că indicii de trafic calculaţi sunt sub capacitatea actuală de preluare și că există o capacitate obiectivă a sit-ului industrial de la Teba de a susține o astfel de investiție, fără a sufoca traficul și locuitorii,” a declarat Mihail Vasilescu, Partener Prime Kapital.

Nu în ultimul rând, amprenta de mediu a proiectului este minimă. Toate clădirile proiectului vor deține certificarea BREEAM, o dovadă de excelență în construcțiile verzi rar întâlnită în zona Moldovei. Certificarea BREEAM garantează că Silk District este proiectat, executat și gestionat într-o manieră durabilă și verde.

În cadrul conferinței de presă, Prime Kapital a prezentat și un sondaj public realizat de GfK Romania pentru a afla care sunt percepțiile locuitorilor Iașiului despre Silk District și ce oportunități și bariere identifică aceștia.
„Silk District este un proiect gândit și planificat de la bun început pentru a veni în beneficiul oamenilor și al nevoilor lor. La rândul nostru, suntem ghidați ca și companie de nevoia de a dezvolta proiecte rentabile în mod durabil, proiecte care vin în întâmpinarea nevoilor reale ale comunității și care susțin dezvoltarea orașului. Din acest motiv, am realizat un sondaj public care să ne permită să înțelegem direct de la locuitorii Iașului ce nevoi și necesități au pe planurile acoperite de proiectul nostru, ce așteptări au de la Silk District și cum putem noi să ajutăm cât mai mult la dezvoltarea orașului per ansamblu,” a declarat Maggie Kitshoff, Director Executiv Rezidențial&Office Prime Kapital.

Din sondajul public a reieșit că locuitorii Iașului sprijină și își doresc dezvoltarea proiectului. 77% dintre respondenți consideră că proiectul este potrivit și va ajuta comunitatea prin crearea de locuri de muncă și oferirea de alte beneficii.
Sondajul public realizat telefonic în rândul locuitorilor municipiului Iași a dezvăluit și un top al celor mai importante oportunități pentru comunitate oferite de proiectul Silk District. Acestea sunt creșterea locurilor de muncă (41%), dezvoltarea întregului cartier (34%), creșterea nivelului de trai (26%) și reducerea șomajului (17%).

Comments are closed.

WP2FB Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Impact FM Romania