Direcția de Sănătate Publică scoate posturi la concurs
suceava

Postul de director al Direcției de Sănătate Publică Suceava, ocupat în prezent cu titlu interimar de Andrei Ianovici, a fost scos din nou la concurs. Agenția Națională a Funcționarilor Publici va organiza acest concurs pe data de 12 mai. Concursul va consta în două probe, cea scrisă și interviul. Ianovici a devenit șef al DSP în luna iulie anul trecut, la vârsta de 26 de ani, el luându-i locul lui Ludovic Abiţei. Examenul anterior pentru această funcție a avut loc...

Like
246
0
Monday, 18 April 2016
Punct final la renovarea Muzeului de Istorie din Suceava
suceava

 Consiliul Judeţean a participat la semnarea procesului verbal de recepţie a finalizării lucrărilor de reabilitare şi extindere a instituţiei muzeale. Proiectul european finanţat prin Programul Regional Operaţional, are o valoare totală de 60 de milioane de lei, din care 22 de milioane sunt pentru lucrări de construcţie. Urmează ca la sfârşitul lunii aprilie să fie finalizată şi dotarea pentru ca în luna mai sau iunie, Muzeul de Istorie să fie redeschis...

Like
221
0
Monday, 18 April 2016
Bursa Locurilor de Munca, un real ajutor pentru șomeri
campulung

Bursa generală a locurilor de muncă s-a lăsat cu angajarea pe loc a 50 de şomeri. Cel puţin aşa susţin oficialii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, după manifestarea desfăşurată într-un supermarket din municipiul Suceava, „Casa germană” din Rădăuţi şi la sediile agenţiilor locale din Fălticeni şi Cîmpulung Moldovenesc. Directorul executiv al AJOFM Suceava, Mirela Adomnicăi, spune că 120 de agenţi economici au venit la Bursă cu 675 de slujbe disponibile. O premieră a fost prezenţa elevilor din...

1
212
0
Monday, 18 April 2016
Acțiuni de informare turistică în Suceava
suceava

Jandarmii din cadrul posturilor montane Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc au amplasat panouri de informare şi orientare a turiştilor în trei locaţii montane din judeţul Suceava. Panourile instalate la intrarea în Parcul Naţional Călimani şi la intrările în rezervaţia Pietrele Doamnei dinspre Izvorul Alb şi Chiril sunt destinate orientării turiştilor aflaţi în trecere prin ariile naturale protejate, promovării atracţiilor turistice semnificative ale acestor areale, concomitent cu informarea preventiv-educativă în...

Like
195
0
Monday, 18 April 2016
Pentru câteva instituții de învățământ  „Școala Altfel” va fi într-o altă perioadă
suceava

Patru şcoli din judeţ au înştiinţat Inspectoratul Şcolar Judeţean că vor desfăşura programul „Şcoala altfel” într-o altă perioadă decât cea recomandată de Ministerul Educaţiei. Este vorba despre Şcoala Gimnazială Fundu Moldovei, Şcoala Gimnazială Nr. 3 Câmpulung Moldovenesc, Şcoala Gimnazială Suceviţa şi Şcoala Gimnazială Drăgoieşti. Motivul invocat de acestea este vremea răcoroasă care nu le permite desfăşurarea unor activităţi non-formale în aer liber. Potrivit metodologiei, programul Şcoala Altfel...

Like
197
0
Monday, 18 April 2016
Bucovina Pojorâta reușește să se ridice în clasament
suceava

  Etapa a II-a din play-out a fost una favorabilă pentru Bucovina Pojorâta, care a reuşit să câştige din nou un meci în Liga a II-a după foarte mult timp. Victima fotbaliştilor pregătiţi de Dănuţ Mândrilă, Bogdan Grosu şi Mihăiţă Szekely a fost chiar prima clasată, ACS Berceni. Sucevenii s-au impus la limită, cu 1-0, unicul gol al întâlnirii fiind marcat de Căinari, în minutul 33, dintr-un penalty obţinut tot de...

Like
225
0
Monday, 18 April 2016
Lucrări de reabilitare pentru drumurile din Suceava
suceava

Șeful Direcției de Drumuri și Poduri Suceava, Radu Avadanei, spune că pe primul loc în topul celor mai distruse artere din judeţ se situează DJ208A, care face legătura dintre municipiul Suceava şi oraşul Dolhasca. Drumul are o lungime de 40 de kilometri şi a devenit aproape impracticabil din cauza gropilor. Drumul respectiv nu a mai văzut covor asfaltic din 1980. Un alt drum care va fi reabilitat anul acesta este DJ178 – porţiunea de şase kilometri dintre Ciprian Porumbescu şi...

Like
162
0
Monday, 18 April 2016
Lipsa garajelor de la Serviciul de Ambulanță sucevean
suceava

Una dintre cele mai serioase probleme cu care se confruntă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava este absenţa garajelor la staţiile din Suceava, Vatra Dornei şi Siret. Asta face ca în sezonul rece maşinile să fie încălzite cu calorifere electrice, ceea ce ridică valoarea facturilor la energie electrică la sume foarte mari. Managerul interimar al ambulanțierilor suceveni, Alexandru Lăzăreanu, spune că a discutat această problemă cu primarii oraşelor menţionate şi a găsit la aceştia doar ”foarte multă deschidere”...

1
215
0
Monday, 18 April 2016
Victorie pentru Rapid Suceava
suceava

Rapid a reuşit sâmbătă să câştige  din nou în campionat, după seceta de aproape 6 luni. Ajunşi într-o situaţie critică în clasament, sucevenii s-au impus cu scorul de 2-0 pe terenul formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ. Soarta partidei s-a decis încă din prima jumătate a reprizei întâi, când fotbaliştii pregătiţi de Costel Ilie, Mihai Guriţă şi Laurenţiu Andrieş au izbutit să puncteze prin Negru şi I....

Like
170
0
Monday, 18 April 2016
Fostul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi candidează pentru alegeri
suceava

Fostul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, generalul de brigadă Eugen Şalar, în vârstă de 58 de ani, a decis să intre în viaţa politică. El s-a înscris în Partidul Naţional Liberal şi se va afla la viitoarele alegeri locale din iunie 2016, pe un loc eligibil pe lista de consilieri judeţeni. Eugen Şalar a fost trecut în rezervă în 2013 printr-un decret semnat la acea vreme de preşedintele Traian Băsescu, pentru îndeplinirea condiţiilor legale de vârstă prevăzute de Legea...

Like
176
0
Monday, 18 April 2016
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Impact FM Romania