Camera Deputaţilor

S-au votat noile reguli pentru RCA
stiri

Camera Deputaţilor a adoptat marţi Legea, în calitate de for decizional. Asiguraţii au posibilitatea să contracteze o poliţă de asigure pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 12 luni şi să fie despăgubiţi indiferent de service-ul la care merg. Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului. Proprietarii au obligaţia ca, pe toată durata suspendării contractului RCA, să imobilizeze vehiculul într-un spaţiu privat, în afara domeniului public. Proiectul de Lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă...

Like
167
0
Wednesday, 17 May 2017
Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 s-a întrunit în prima ședință
stiri

Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 s-a întrunit astăzi, de la ora 12.00, în prima ședință de la constituire. Îți amintim: plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a aprobat săptămâna trecută cu 241 de voturi “pentru” și 86 “împotrivă” înființarea Comisiei de anchetă speciale privind modul în care au fost organizate și s-au desfășurat alegerile prezidențiale din 2009, precum și componența Comisiei. Membrii Comisiei nu vor ancheta elementele care au generat...

Like
114
0
Wednesday, 17 May 2017
Greva angajaților de la Finanțe s-a încheiat
stiri

Greva angajaților suceveni de la Finanțe, care se anunța pe termen nedeterminat, s-a încheiat, în timp record. Luni, de la ora 12:30, greva spontană a încetat organizat, după discuţiile purtate de sindicaliști, de la Bucureşti. Finanţiştii protestau împotriva prevederilor noii Legi a salarizării. Metoda de obținere a unor majorări sau corelări salariale, prin presiunea protestelor, nu este o noutate. Salariile inspectorilor Gărzii de Mediu şi ale personalului din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, ANPC...

Like
138
0
Wednesday, 17 May 2017
Proiectul de lege referitor la reducerea pedepsei deținuților a trecut de Camera Deputaților
stiri

Proiectul de lege privind executarea pedepselor, care stabileşte ca deţinuţii să beneficieze de reducerea pedepsei, cu șase zile la fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, a trecut de Camera Deputaților. Camera este for decizional, iar, acum, Legea va merge la promulgare. Aleșii deputați au adoptat Legea marţi, cu 175 de voturi pentru, 85 împotrivă şi 20 de abţineri.  Proiectul mai prevede că nu se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost...

1
150
0
Wednesday, 10 May 2017
2 000 de bucureșteni au scandat aseară împotriva guvernanților: “Dragnea nu uita, România nu-i a ta!”
stiri

Sute de persoane s-au adunat, miercuri, începând cu ora 19.00, în Piața Victoriei, pentru a protesta față de Legea grațierii, după ce un eveniment, în acest sens, a fost anunțat pe Facebook. Oamenii au început să se mobilizeze la scurt timp după ce majoritatea PSD din Comisia Juridică din Senat a votat grațierea faptelor de corupție – luare de mită, dare de mită și trafic de influență. Senatul este prima Cameră sesizată, Camera Deputaților fiind for decizional. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a...

1
165
0
Thursday, 04 May 2017
Se dezbate proiectul prin care șeful statului este exclus din procedura de numire a procurorilor-șefi
stiri

Proiectul de modificare al statutului judecătorilor și procurorilor, inițiat de către Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit căruia președintele României și ministrul Justiției sunt excluși din procedura de numire a șefilor DNA, DIICOT și a procurorului general, a fost discutat, astăzi, în Comisia Juridică a Senatului. În prezent, procurorul general al României, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul șef DNA, adjuncții acestuia, procurorii-șefi de secții ai acestor Parchete, precum și procurorul-șef al DIICOT...

1
166
0
Tuesday, 02 May 2017
Din aprilie, primarii și viceprimarii vor avea salariile cu 30% mai mari
iasi

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a comentat decizia Camerei Deputaților, care, recent, a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea OUG 9/2017. Prin acest act normativ, indemnizațiile consilierilor locali și județeni, primarilor și viceprimarilor și președinților și vicepreședinților de consilii județene sunt majorate cu 30%. Întrebat dacă sunt fonduri pentru aceste majorări salariale, edilul șef a precizat că, din cei 700 de angajați pe care îi are municipalitatea ieșeană, doar trei persoane sunt vizate de Ordonanța de...

1
245
0
Friday, 28 April 2017
Fostul ministru „ALTĂ ÎNTREBARE” a devenit vicepreședintele Camerei Deputaților
stiri

Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, şi-a primit răsplata pentru OUG 13/2017, după ce a demisionat din funcţia de ministru al Justiţiei: a fost repus în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, după votul din plen. Florin Iordache a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi în legislatura trecută, iar, în ultima sesiune din 2016, a fost chiar preşedinte al camerei inferioare a Parlamentului. După alegerile din decembrie 2016, a preluat şefia Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, de unde a...

Like
83
0
Wednesday, 05 April 2017
Depresia, tema de anul acesta din cadrul Zilei Mondiale a Sănătății
suceava

Deputatul social democrat sucevean Maricela Cobuz a susținut în plenul Camerei Deputaților o declarație politică intitulată „7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Să luptăm împotriva depresiei”. Deputatul a subliniat că, timp de 69 de ani, Ziua Mondială a Sănătății a avut câte o temă de dezbatere, iar, anul acesta, „Depresia a devenit subiectul”. Deputatul a mai arătat că, astăzi, studiul tulburărilor afective reprezintă o problemă multidisciplinară, de o considerabilă amploare. Amploarea sa rezidă...

1
142
0
Tuesday, 04 April 2017
Legea “superimunității” avocaților, promulgată de Klaus Iohannis
stiri

Superimunitatea avocaților a fost promulgată recent, de președintele României, Klaus Iohannis. Legea care reglementează meseria de avocat a fost adoptată toamna trecută, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Potrivit proiectului de lege, “raportul” dintre avocat și client nu poate face obiectul unei interceptări și nu pot fi ridicate înscrisurile care conțin comunicările între cei doi, respectiv înscrisurile care conțin consemnări efectuate de către avocat cu privire la aspecte referitoare la...

2
97
0
Friday, 24 March 2017
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Impact FM Romania