Festivalul de Arta Medievala „Stefan cel Mare”

Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, Cetatea de Scaun a Sucevei, 15-18 august 2019
suceava

În perioada, 15-18 august 2019, Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei și Primăria Municipiului Suceava te invită la Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”. Ediția a 13-a a Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” va reuni la Suceava peste 500 de cavaleri, domniţe și păpuşari din România, Serbia, Ungaria, Turcia, Ucraina şi Republica Moldova. 20 de trupe de actori profesioniști și amatori din țară, dar și din străinătate, vor susține aproximativ 30 de spectacole medievale pe zi, pe toată...

2
128
0
Monday, 12 August 2019
Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, ajuns la cea de-a XI-a ediție
suceava

Suceava găzduiește Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”, organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei și Primăria Municipiului Suceava. Manifestarea este la cea de-a XI-a ediţie și reunește chiar și trupe din Serbia, Ungaria și Ucraina. De la festival, nu lipsesc în acest an parade de seară, cu făclii, domnițe, cavaleri, războinici și măscărici. Manifestarea durează trei...

Like
234
0
Thursday, 17 August 2017
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Impact FM Romania