Asociația Euroregiunii Siret-Prut-Nistru a redactat o rezoluție pentru construirea unui pod care să lege frontiera României de cea a Republicii Moldova. Astfel, se are în vedere: susținerea inițiativei Consiliului raional Leova privind „Construcția Podului Transfrontalier peste râul Prut Leova din Republica Moldova pana la Bumbăta, localitate din România. Documentul a fost trimis atât Guvernului României, cât și Executivului din Republica Moldova, în ideea includerii acestui proiect pe lista priorităților din cadrul...
Guvernul a aprobat în ultima ședința lista cu cele 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat, unde se desfășoară programul Masa caldă în anul școlar curent. Executivul a alocat în acest sens peste 30 de milioane de lei pentru susțienerea acestui program. Masa caldă sau pachetul alimentar costă cel mult 7 lei pe zi pentru fiecare elev. Șefa Inspectoratului Școlar Județean Iași, Genoveva Farcaș îți amintește unde se desfășoară acest program în județ:...
Incidentele din care au rezultat victimele au fost cauzate de încercarea Guvernului spaniol de a împiedica să aibă loc un Referendum, declarat ilegal, inițiat de Guvernul local al regiunii Catalonia, pentru declararea independenței regiunii. Referendumul contravine Constituției Spaniei, care stipulează că teritoriul Spaniei este indivizibil. Votul a avut totuși loc și, ulterior, oficialii catalani au anunțat că 2,2 milioane de persoane ar fi votat, iar peste 90 la sută s-ar fi pronunțat penttru independența regiunii. Situația...
Guvernul de la Chişinău a decis miercuri aprobarea proiectului de lege privind acordarea cetăţeniei persoanelor străine, dacă acestea fac investiţii, în Republica Moldova. Potrivit Washington Post, Legea ar putea permite astfel cetăţenilor Federaţiei Ruse şi ai altor state sovietice să călătorească liber, prin UE. Motivul: Chişinăul a semnat Acordul de Asociere, în 2014, iar moldovenii nu mai au nevoie de vize....
Premierul țării, Mihai Tudose, a cerut ministrului Finanţelor Publice să dezmintă informația care circulă intens, pe rețelele de socializare, conform căreia Guvernul ar naționaliza banii proveniți din fondurile proprii ale universităților, pentru a putea plăti salariile cadrelor didactice, din acest sector. Informația a fost lansată de un profesor. Premierul spune că este doar o manevră electorală, a unui domn, care candidează la o funcţie de rector, pentru a-și face...
Guvernul va aproba astăzi prima tranșă de ajutoare, din Fondul de rezervă, pentru județele din vestul țării. afectate de furtuna de duminica trecută. Cel mai afectat, de calamitățile naturale, este județul Timiș, pentru care autoritățile locale au cerut ajutoare, în valoare de 1,8 milioane de...
Conform acestui proiect, pentru fiecare stagiu de practică,transformat în angajare, firmele vor primi aproximativ 1.000 de euro, dacă noii salariați stau la firmă cel puțin doi ani. Activitatea unui intern, încadrat în baza unui contract de internship, este de șase ore, pe zi, în regim de maximum 30 de ore pe săptămână, timp de cinci zile, urmate de două zile consecutive de repaus. Este interzisă efectuarea de ore suplimentare, pe durata programului de internship. Proiectul va fi transmis Parlamentului, cu solicitarea...
Guvernul a adoptat noi reglementări, în ceea ce privește atribuțiile bonei. Totul pornește de la un contract individual de muncă sau de prestări servicii, în baza căruia se constituie un model de asigurare al serviciilor de îngrijire și supraveghere a copilului. În plus, activitatea bonei se va supune controlului Inspecției Judiciare, cu acordul părinților...
Peste 100 de instructori auto au ieșit ieri în stradă, pentru a se manifesta împotriva măsurilor luate de Guvern, în ceea ce privește funcționarea școlilor de șoferi. Instructorii s-au adunat în fața Prefecturii, unde au scandat diverse mesaje, timp de aproximativ două ore. Potrivit unui ordin de ministru, care ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie, pentru ca o şcoală de şoferi să poată funcţiona, este necesar un procent de promovabilitate de 50 la sută. De asemenea,...
Guvernul a dispus recent alocarea sumei de 10 milioane 222 mii de lei, din Fondul de rezervă, pentru localitățile din judeţul Botoșani afectate de secetă, anul trecut. Nivelul foarte scăzut al precipitațiilor, din 2016, a determinat uscarea stratului solului. Mii de gospodării au rămas fără apă, în fântâni, şi sistemele de captare a apei, din pânza freatică, nu au făcut faţă...