Ministerul Educatiei

Ieșeanul Nicolae Hurduc, ministru la Educație?
iasi

Un ieșean, propus ministru la Educație. Nicolae Hurduc, în prezent ministru al Cercetării, este numele vehiculat pentru a prelua portofoliul de la Educație. Numirea a venit din partea primul ministru, Viorica Dăncilă, iar propunerea a fost deja înaintată șefului statului. De un an de zile, Nicolae Hurduc conduce Ministerul Cercetării, funcție în care nu s-a făcut remarcat prin nicio inițiativă sau proiect de amploare. Ieșeanul este profesor universitar de chimie, la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași. Portofoliul...

2
32
0
Saturday, 05 October 2019
Vremea rea ar putea închide școlile în perioada următoare
stiri

Vremea rea ar putea duce la suspendarea cursurilor școlare în perioada următoare. Afirmația aparține ministrului Educației, Ecaterina Andronescu. Ministrul Educației declară că decizia nu se ia la minister ci va fi asumată local de autoritățile județene și locale, acolo unde există iminența unor fenomene extreme anunțate ca atare. Ministrul Ecaterina Andronescu mai spune că siguranța elevilor este cea mai importantă și a recomandat autorităților locale să nu ezite să adopte măsurile necesare pentru protejarea...

2
407
0
Monday, 06 May 2019
4 olimpiade naţionale, găzduite la Suceava
suceava

Patru olimpiade naţionale vor fi găzduite în acest an de judeţul Suceava. Este vorba despre Olimpiada Interdisciplinară „Ştiinţele Pământului” (31 ianuarie – 5 februarie 2019), Olimpiada de Limbă polonă maternă (14-16 martie 2019), Olimpiada Naţională de Informatică, secţiunea liceu (30 aprilie – 5 mai 2019) şi Olimpiada de Creativitate Ştiinţifică (15-20 iunie 2019). Evenimentele sunt organizate de Ministerul Educaţiei, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, iar la asigurarea bunului mers al...

2
298
0
Friday, 18 January 2019
Ministrul Educației, suceveanul Valentin Popa, a demisionat
botosani

Suceveanul Valentin Popa, ministrul Educației, și-a anunțat astăzi demisia. El fusese numit în Guvernul Dăncilă în ianuarie 2018. Valentin Popa se afla, de altfel, pe lista miniștrilor remaniabili, apărută după CEx-ul PSD. El a fost la o discuție cu Liviu Dragnea astăzi dimineață, alături de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Daniel Suciu, dar și Florin Iordache și Darius Vâlcov. Pe de altă parte, liderul UDMR, Kelemen Hunor, solicitase remanierea ministrului...

2
263
0
Thursday, 27 September 2018
Ministerul Educației propune ca Examenele Naționale să fie corectate online
stiri

Ministerul Educaţiei propune ca, de anul viitor, Examenele Naționale, dar și cele de titularizare și definitivare să fie corectate online, chiar și de acasă. Același Minister vrea să schimbe și calendarul BAC-ului: probele orale să aibă loc în luna februarie, pentru ca elevii să se concentreze vara doar pentru probele scrise. Asociațiile de părinți și de elevi se opun acestor...

Like
143
0
Wednesday, 30 August 2017
Cadrele medicale, transport gratuit în Iași
iasi

Municipalitatea ieșeană va acorda facilități de transport către 250 de persoane care fac parte din personalul medical preuniversitar și universitar. Primarul Iașului, Mihai Chirica, a spus că situația acestora este incertă, mai ales că profesorii nu aparțin nici de Ministerul Sănătății, nici de Ministerul...

Like
261
0
Monday, 19 June 2017
Liceenii află pe 31 martie notele la ultima simulare a BAC-ului
stiri

Notele obţinute la simularea pentru bacalaureat 2017 nu se trec în catalog. Așa sună anunțul făcut de Ministerul Educației, care a mai precizat că, în situaţia excepţională în care se doreşte acest lucru, elevul trebuie să solicite profesorului consemnarea notelor în catalog. În urma analizei rezultatelor, Inspectoratele Școlare Județene vor lua măsuri de monitorizare şi control, dar şi de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune. Notele la ultima simulare a BAC-ului se vor afișa pe 31...

2
181
0
Friday, 24 March 2017
UMF Iași prezintă oferta educațională în Maroc
iasi

Miercuri, o delegație formată din medici specialiști ai UMF Iași vor prezenta oferta educațională a instituției tocmai în Maroc. Evenimentul se desfășoară la inițiativa Ministerului Educației cu scopul de a atrage cât mai mulți cetățeni marocani la studii în România. Reprezentanții UMF Iași vor fi așadar miercuri prezenți în orașul marocan Rabat, urmând ca oferta educațională să fie promovată și în alte orașe ale Statului Islamic, cu statut universitar. Purtătorul de cuvânt al UMF Iași, Ivona...

2
296
0
Tuesday, 21 March 2017
Ministerul Educației organizează mai devreme licitație pentru manualele școlare
stiri

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat marţi, în cadrul Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, că Ministerul a lansat procedura de achiziţie a manualelor pentru anul şcolar viitor, astfel încât elevii să beneficieze de ele încă din prima zi a cursurilor. Pavel Năstase a mai spus că manualele şcolare sunt „foarte încărcate”, în condiţiile în care programele şcolare sunt „exagerat de dezvoltate” şi, de multe ori, nu respectă competenţele principale. El a susţinut că trebuie...

1
191
0
Wednesday, 15 March 2017
Au lipsit de la prima probă a simulărilor
suceava

Nu vorbim despre câțiva copii cu probleme, ci despre 1.001 elevi suceveni, care, pur și simplu, au absentat luni, 13 martie, la proba de Limba şi Literatura Română a simulării organizate de Ministerul Educaţiei.  Cei mai mulți absenți au fost la clasa a XII-a, adică 373. Pe 14 martie, a fost programată proba scrisă de Limbă Maternă, la clasa a VIII-a şi clasele a XI-a şi a XII-a. Pe 16 martie, elevii vor susţine proba scrisă la Matematică (clasa a...

1
250
0
Tuesday, 14 March 2017
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Impact FM Romania