Categories
stiri

S-au votat noile reguli pentru RCA

Camera Deputaţilor a adoptat marţi Legea, în calitate de for decizional.

Asiguraţii au posibilitatea să contracteze o poliţă de asigure pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 12 luni şi să fie despăgubiţi indiferent de service-ul la care merg.

Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului. Proprietarii au obligaţia ca, pe toată durata suspendării contractului RCA, să imobilizeze vehiculul într-un spaţiu privat, în afara domeniului public.

Proiectul de Lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto a fost adoptat cu 226 voturi „pentru”, 25 de voturi „împotrivă” şi patru abţineri.

Categories
stiri

Valoarea poliței RCA ar putea crește

Brokerii de asigurări se aşteaptă ca, din luna mai, atunci când perioada de plafonare se va termina, costurile poliţelor obligatorii RCA să aibă o creștere de 30%.

Creşterile se vor simţi mai ales în oraşele mari, unde scăderile de tarife au fost semnificative.

În cursul acestei luni se va discuta în Parlament Legea asigurărilor.

Categories
stiri

Au intrat în vigoare noile tarife pentru RCA

La autoturisme, prima maximă variază între 547 lei şi 3.087 de lei, în funcţie de capacitatea cilindrică a maşinii şi vârsta şoferului, iar la autovehiculele pentru transport de marfă prima este între 749 lei şi 2.979 de lei, la persoane fizice.

La persoanele juridice, prima maximă la autoturisme este cuprinsă între 885 lei şi 1.285 de lei, iar la autovehicule de marfă între 943 lei şi 7.534 de lei.

Categories
stiri

Tarifele maximale pentru RCA ar putea intra în vigoare de pe 15 noiembrie

Pe 15 noiembrie, noile tarife maximale pentru asigurarea obligatorie auto ar putea intra în vigoare.

Sistemele informatice ale asiguratorilor sunt 80% adaptate la noile cerințe legislative.

Neacoperirea daunelor ușoare de către asigurator se va realiza doar dacă asiguratul cere expres acest lucru în momentul încheierii poliței.

În plus, acoperirea accidentelor suferite de asigurat și sistemul de asistența rutieră se acordă doar la polițele pe șase și 12 luni.

Categories
stiri

Tot mai multe societăți intră în faliment. 700 de service-uri au închis porțile

Falimentul este încă o problemă. Tot mai multe firme renunță la activitate, deoarece nu au clienți.

În ultima perioadă, conform unei statistici, tot mai multe service-uri au intrat în faliment. 700 la număr.

Money.ro notează că reprezentanţii service-urilor independente sunt de părere că dispariția Astra și Carpatica şi plasarea sub administrare specială a altor două societăți de asigurări cu cota importantă în piața RCA afectează concurența de pe acest segment.

Categories
stiri

Șoferii liniștiți ar putea scăpa de plata RCA-ului

Guvernanții ar putea veni în sprijinul șoferilor.

După nenumărate lupte ale diverselor organizații de a reduce cuantumul RCA-ului, politicienii discută despre o variantă în care șoferii cuminți ar putea să primească gratuit polița.

Se analizează în prezent o propunere de proiect venită din partea unui parlamentar. Dacă în anul anterior șoferul nu a avut niciun accident, atunci pe anul viitor va primi RCA-ul gratuit.

Aceștia spun că asigurarea se va face doar o singură dată pe an.

Categories
stiri

S-au stabilit tarifele maxime pentru RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară a stabilit tarifele maxime la RCA: 7 534 de lei la camioane și 610 lei la mașinile cu o capacitate cilindrică între 1.201-1.400 de centimetri, deținute de persoane fizice cu vârste între 31-40 de ani.

Tarifele maxime la RCA vor fi aplicate timp de șase luni de asiguratori, după ce vor fi aprobate de Guvern și de Consiliul Concurenței.

Categories
iasi

DELTA, termenul care îi înspăimântă pe transportatorii ieșeni

Reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România se tem că formula de calcul a taxei RCA ar putea fi în defavoarea asigurațior.

Chiar dacă în septembrie s-a ajuns la o înțelegere cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, în modalitatea de calcul s-a introdus termenul „Delta”, despre care transportatorii cred că ar crește în mod subtil valoarea RCA-ului.

Mircea Manolache, președintele COTAR Iași, susține că Parlamentul României trebuie să asigure un cadru legislativ transparent.

Redactor: Oana PÎRVU

Categories
iasi

Transportatorii nu vor mai ieși în stradă pentru 30 de zile

Transportatorii nemulțumiți de prețul RCA-ului nu vor mai ieși în stradă pentru a protesta, timp de 30 de zile.

Reprezentanții șoferilor au discutat ieri cu prefectul Marin Grigoraș, care i-a primit în birou, pentru a analiza dolențele transportatorilor.

Mai multe detalii ne aduce chiar prefectul Iașului, Marian Grigoraș.

Categories
iasi

Transporatorii au încetat astăzi protestul din centrul orașului

Protestul transportorilor de persoane s-a încheiat în urmă cu câteva ore la Iași.

Îți amintim: în această dimineață, peste 100 de mașini au blocat Bulevardul Anastasie Panu, în fața Prefecturii, șoferii fiind nemulțumiți de soluțiile oferite de guvernul Cioloș, în privința valorii RCA.

Președintele Asociației Transportatorilor de Persoane din județul Iași, Vasile Toma, a declarat pentru IMPACT FM că înghețarea prețurilor RCA pentru șase luni nu reprezintă adevărata soluție: