a inceput POSTUL… cum le mai servim la masa? mai pe cantitate, sau CALITATE
UNITED #BineImpreuna

UNITED #BineImpreuna

12
70
0
Sunday, 12 April 2020
stiri

Trăim vremuri care ne încearcă, care ne provoacă și care ne fac să pierdem contactul cu viața noastră obișnuită de zi cu zi. Ne dăm seama însă cât de importante sunt lucrurile mici și simple pentru noi. Dar în aceste vremuri avem familia, prietenii, zâmbetele, muzica, speranța, ne avem unii pe alții și avem puterea să ne ajutăm și să ajutăm. Suntem fizic la distanță unii de ceilalți, dar inimile noastre sunt unite. Împreună putem să susținem, să acționăm, să informăm și avem puterea să facem bine, uniți.
Binele nu ține cont de timp, de spațiu, el este prezent în fiecare dintre noi. Iar binele multiplicat… face minuni! Sănătatea și siguranța oamenilor este întotdeauna cea mai importantă. Cu acest gând în minte, pregătirile pentru cele două festivaluri UNTOLD și NEVERSEA continuă, cu speranța că scenariul privind COVID-19 va fi unul optimist, restricțiile atât de necesare și impuse de autorități vor fi retrase și ne vom putea bucura de vară, împreună!

Dar pentru că suntem convinși că deși fizic suntem separați, mințile, inimile și sufletele noastre sunt unite, iar cea mai mare forță vindecătoare se naște când ne unim toți, pentru bine, lansăm inițiativa UNITED #BineImpreuna – http://unitedromania.org, o inițiativă care unește binele din România. Interconectăm nevoile eroilor acestor zile cu posibilitățile și resursele oamenilor de bine, celor care vor să dea o mână de ajutor. Aducem speranță și punem sub lumina reflectoarelor toate inițiativele care fac bine, cu încrederea că împreună vom fi bine.

Inițiativa UNITED #BineImpreuna a început să se construiască odată cu apariția primelor confirmări COVID-19 în România, moment din care echipa UNTOLD a fost în contact direct cu toate autoritățile naționale și locale. Chiar din acel moment am anticipat că va fi nevoie de o coordonare națională a eforturilor, care să unească nevoile oamenilor din prima linie cu posibilitățile mediului privat din România.

Pentru a înțelege cum putem ajuta cel mai eficient, am lucrat la un plan alături de partenerii noștri din fiecare an, alături de noi parteneri care s-au alăturat și, bineînțeles, alături de instituțiile statului, atât la nivel național, cât și la nivel local (Cluj și Constanța).

Situația a evoluat de la o zi la alta într-un mod galopant și pentru că nevoile celor din prima linie nu puteau aștepta, UNTOLD a instituit un fond propriu de 100.000 euro, din care s-au făcut diverse achiziții urgente, solicitate de autorități, urmând ca acest fond să crească odată cu alăturarea partenerilor comerciali ai inițiativei.

Iată câteva din acțiunile derulate până în prezent în cadrul inițiativei UNITED #BineImpreuna:
6 Tiruri cu echipamente UNTOLD și NEVERSEA trimise la construcția spitalului mobil din Constanța: 4.000 de metri pătrați de portafloor, 4.000 de metri pătrați de geotextile și 6 tunuri de lumină, din logistica festivalului Neversea si UNTOLD, au ajuns pe stadionul Faur din Constanța, pentru crearea spitalului mobil. Suntem mândri să știm că ringul nostru de dans din festival și-a găsit în acest moment o nouă destinație. Parteneri în acest demers sunt Industrial Access și VOS LOGISTICS. De asemenea, zona de triaj din Spitalul Județean Constanța beneficiază de corturile festivalului și linoleum.
Pentru Spitalele din Cluj am donat peste 12.000 de teste si consumabile aferente achiziționate cu sprijinul financiar al Cognizat SoftVision și BT. Pe lângă acestea, am răspuns la diverse nevoi punctuale precum măști chirurgicale, mănuși, dezinfectanți, pneuri/cauciucuri de rezervă pentru mașinile Smurd, etc. De asemenea, am contribuit cu dotarea tehnologică a centrului de comandă ISU.

Doza zilnică de optimism, dar și informare corectă.

Pe lângă ajutorul material și logistic pe care îl oferă, platforma UNITED #BineImpreuna își propune să adune la un loc mesaje optimiste, inițiativele de bine și solidaritatea tuturor românilor. Nu lipsesc nici datele la zi despre situația cazurilor de coronavirus în România, informațiile corecte, de exemple concrete și surse credibile. Un alt demers laudabil la care am aderat este platforma “Un Singur Cluj”. UNTOLD împreună cu toți inițiatorii platformei din Cluj-Napoca, pot accelera și ajuta demersurile locale, punând la dispoziție toate resursele logistice de care dispune fiecare companie implicată.
UNITED #BineImpreuna aduce împreună cele mai importante companii românești și multinaționale, cele mai mari trusturi de presă din România, precum și o comunitate formată din lideri de opinie, artiști și influenceri.

Fii parte din comunitate!

UNITED #BineImpreuna îi invită pe toți cei care doresc să se alăture inițiativei să facă parte din comunitate. Oricine crede că poate ajuta sau oricine are nevoie de ajutor în această perioadă, se poate înscrie pe http://unitedromania.org.

Comments are closed.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Impact FM Romania